Recomandari

3 lucruri buze perfecte

Momentul stabilirii ținutei și look-ului pentru un anumit eveniment important sau o simplă ieșire în oraș debutează cu câteva alegeri, precum vestimentația, încălțămintea și make-up-ul aplicat. Din perspectiva acestor criterii, fiecare loc în care se merge are pretențiile lui, unele mai scăzute, altele mai ridicate, dar de care trebuie să se țină cont. Make-up-ul implică punerea în evidență a trăsăturilor feței și corectarea micilor imperfecțiuni și, esențial în acest proces de înfrumusețare este acordarea aceleași atenții tuturor zonelor feței: ochi, sprâncene, ten, buze, nas pentru că fiecare dintre acestea vor crea armonia pe față. Buzele sunt unele dintre zone care necesită un real efort, în special dacă se dorește să se creeze efectul de buze voluminoase, pline.

Iată 3 secrete pentru a avea un make-up potrivit, completat de buze perfecte:

  1. Conturează-le cu creion pentru buze. Este o metodă destul de ușor de practicat în care se realizează un contur bine definit al buzelor cu ușoare exagerări care să nu fie vizibile în final. De urmărit este ca nuanța creionului pentru buze să coincidă cu cea a rujului, în caz contrar, ar fi mai bine să renunți la această tehnică.
  2. Folosește rujuri mate în loc de cele sidefate. Rujurile mate vor amplifica aparența de buze mari dacă sunt aplicate în mod corespunzător, pe când cele sidefate, precum luciurile, vor diminua din aspectul propriilor buze. Poți opta, desigur, și pentru o combinație între cele două care te va situa la mijlocul celor două extreme, dar ține cont și de momentul și locul în care vei merge.
  3. Folosește o bază specială pentru ruj. Așa cum este bine să folosești bază pentru fond de ten sau pentru pleoape și buzele necesită un asemenea produs. Îți va fixa atât culoarea pe buze, cât și creionul folosit și, de asemenea, îți va menține buzele hidratate.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top